Pulpe de rață cu varză roșie
O mâncare specială, pentru răsfăţul întregii familii.
Ingrediente
1 varză roșie, de mărime medie
2 pulpe de rață
1 ceapă mare, tăiată julien
2-3 căței de usturoi mărunțiți
2 căni vin roșu sec
1 lingură oțet balsamic
1-2 linguri ulei
piper
sare
cimbru
Mod de preparare
Speli pulpele de rață, le dai cu sare și piper, după gust și le prăjești într-o tigaie antiaderentă. Nu trebuie să pui ulei, pentru că își vor lăsa ele grăsime. Le rumenești pe fiecare parte, apoi le răstorni cu tot cu grăsime într-o tavă, torni o cană cu vin, pui usturoi și cimbru, după gust și dai tava la cuptorul încins până când se pătrund bine pulpele.
Îndepărtezi primele două foi de la varză, o tai pe jumătate, apoi o toci fideluță. Încingi uleiul și călești ceapa până devine translucidă, torni vinul rămas și oțetul balsamic, amestecând continuu. Adaugi varza, o călești, apoi torni și puțină apă fierbinte, potrivești de sare și piper și o fierbi la foc mic până scade lichidul. Servești varza alături de pulpele de rață.