Ruladă de curcan cu sos pesto

2 iunie 2016   Rețete cu carne

Carnea de pasăre nu lipseşte din meniurile copiilor, ale bunicilor, în diete... Este bună pentru toată lumea dintr-un simplu motiv: este uşor de digerat, uşor de preparat şi foarte gustoasă. Aţa că te poftim la o delicioasă ruladă de curcan cu sos pesto.

Ingrediente (4 porţii) 500 g piept de curcan 100 g supă strecurată de pui sau legume 1 crenguţă de rozmarin 100 ml vin alb sec

Pentru sosul pesto verde

5 g frunze de busuioc verde

2 căţei de usturoi

2 linguri seminţe de pin

1 lingură parmezan ras

100 ml ulei de măsline

sare

Mod de preparare

Speli frunzele de busuioc, le usuci bine cu prosoape absorbante şi le introduci în blender. Adaugi căţeii de usturoi, seminţele de pin, parmezanul ras, sare,

după gust, şi uleiul de măsline, turnat treptat. Mixezi ingredientele până devin o pastă.

Separat, tai pieptul de curcan felii grosuţe, pe care le subţiezi puţin şi le dai o formă dreptunghiulară cu ajutorul ciocanului de şniţele.Aşezi bucăţile de carne pe planşetă, le ungi cu sosul pesto şi le rulezi cât mai strâns, sub formă de ruladă. Le poţi prinde cu scobitori pentru a nu se desface.

Le aşezi într-o formă termorezistentă, adaugi supă strecurată de pui sau de legume, crenguţa de rozmarin, vinul şi apoi introduci forma la cuptor pentru circa

40-45 de minute, având grijă să le stropeşti din când în când cu sosul din tavă.

Mai multe