Ruladă de ficat de porc cu mărar

9 ianuarie 2015   Rețete cu carne

Aperitiv sau fel de mâncare de sine stătător, rulada de ficat de porc cu mărar poate fi pregătită pentru orice masă.

Ingrediente pentru ruladă de ficat de porc cu mărar

300 g pateu din ficat de porc (conservă) 200 g brânză de vaci 100 g brânză gorgonzola 150 g brânză topită (feliată) 100 ml smântână 4 linguri unt 200 g pulpă de porc fiartă 1 morcov mare fiert 2 legături mărar verde sare piper

Modul de preparare al ruladei de ficat de porc cu mărar

Amesteci brânza de vaci şi gorgonzola cu smântâna până devin o pastă. Laşi pasta să se întărească la frigider. Separat, freci pateul cu untul, carnea fiartă dată prin maşina de tocat şi cu morcovul pasat până obţii o pastă omogenă. Condimentezi cu sare şi piper, după gust, şi laşi compoziţia la frigider circa o oră pentru a se întări.

Întinzi pateul pe o folie alimentară într-un strat de circa 2 cm. Peste stratul de pateu, aşezi felii de brânză topită şi pasta de brânză cu smântână. Deasupra presari mărar tocat mărunt. Rulezi straturile suprapuse strâns, ajutându-te de folie, apoi aşezi rulada la frigider circa două ore ca să se întărească. O serveşti ca aperitiv, tăiată felii.

sursa foto: Shutterstock

Mai multe