Ruladă de porc cu legume

27 ianuarie 2017   Rețete cu carne

Această reţetă necesită ceva timp în bucătărie, dar rezultatul merită.

Ingrediente

700 g pulpă de porc 300 g carne tocată 200 g spanac 300 g ciuperci 1 ceapă 1 tijă mică praz 2 castraveţi muraţi 2 legături pătrunjel sare piper ulei foaie de copt aţă alimentară

Mod de preparare

Speli şi cureţi carnea, apoi o crestezi pe lung, ca să obţii o felie întinsă, suficientă pentru rulat. O baţi uşor, apoi o dai cu puţin ulei, sare şi piper. Aşezi deasupra frunzele de spanac, spălate şi scurse de apă.

Amesteci carnea tocată fin cu ceapa şi cu prazul rondele, sare şi piper, după care o întinzi peste spanac. Tai în fâşii castraveţii muraţi şi ciupercile cubuleţe. Le aşezi peste carnea tocată, iar deasupra presari pătrunjelul tocat fin. Rulezi cât mai strâns, o legi cu aţă alimentară şi o îmbraci în foaie de copt, umezită cu apă. O pui într-o tavă unsă în care ai aşezat ciuperci şi o dai la cuptor, 30-40 de minute, după care renunţi la foaia de copt şi o mai laşi să se rumenească cât este nevoie. O serveşti cu sosul lăsat în tavă şi cu ciuperci.

Mai multe