Ruladă picantă de porc

13 decembrie 2017   Rețete cu carne

De Crăciun, dar nu numai, poţi prepara această ruladă pentru toţi cei dragi.

Ingrediente (4 porţii)

800 g piept de porc cu tot cu şorici 400 g carne macră tocată 2 linguri ulei 1 ceapă mare 4-5 ciuperci 2 căţei de usturoi 5-6 castraveţi muraţi cimbru oregano salvie boia iute de ardei sare piper proaspăt măcinat 200 ml supă de carne 100 ml vin alb sec

Mod de preparare

Căleşti în ulei încins ceapa tăiată mărunt împreună cu carnea tocată. Condimentezi cu usturoi pisat, ierburi aromate, sare şi piper, după gust, după care laşi să se răcească.

Tai carnea, cu tot cu şorici, pe lungime în dreptunghi, o netezeşti cu ciocanul de şniţele, presari sare, piper, apoi întinzi umplutura de carne. Pe mijloc, aşezi, pe un singur şir (ca un miez), felii de castraveţi muraţi şi felii de ciuperci.

Rulezi bucata de carne cât mai strâns, legi rulada cu sfoară şi o aşezi într-o tavă unsă cu ulei. Ungi deasupra cu ulei, presari boia, torni supa şi vinul, acoperi tava cu folie de aluminiu şi o introduci în cuptorul bine încins. Laşi circa o oră şi 20 de minute.

Scoţi folia de aluminiu, adaugi vinul şi introduci din nou tava la cuptor pentru încă 20 de minute, până se rumeneşte frumos deasupra. O serveşti tăiată felii, după răcire.

Mai multe