Salată picantă, cu piept de pui şi ţelină

14 iunie 2016   Rețete cu carne

Atunci când nu vrei să petreci mult timp în bucătărie, poţi încerca acest preparat. Salata cu piept de pui reprezintă o variantă simplă pentru masa de prânz sau cină, o poţi prepara în avans şi o poţi lua la pachet.

Ingrediente (4-6 porţii)

1 kg piept de pui 1 ½ linguri supă concentrată de pui sau de legume 1 legătură pătrunjel proaspăt, tocat 1 ceapă verde, tăiată rondele 2 tulpini de ţelină, tocate 120 g maioneză 1 linguriţă oţet alb 1 ½ linguriţă muştar Dijon 1/4 linguriţă turmeric ¼ linguriţă boia de ardei iute sare, după gust piper, după gust

Mod de preparare

Fierbi apa cu supa concentrată de pui sau de legume (poţi folosi 1/4 cub cu aromă de supă) într-o cratiţă mare. Adaugi pieptul de pui, acoperi şi reduci flacăra. Laşi să fiarbă la foc mic, 30 de minute, până când carnea se pătrunde, apoi o dai deoparte până se răceşte complet.

Feliezi pieptul de pui în fâşii late de 2 cm, le aşezi într-un bol mare şi adaugi pătrunjelul tocat, ceapa verde şi ţelina. Într-un bol mic, combini maioneza cu oţetul alb, muştarul Dijon, turmericul, boiaua, sarea şi piperul.

Torni dressingul peste carne şi amesteci bine până la omogenizare. Te asiguri că fiecare bucată de pui este acoperită cu maioneză. Serveşti salata picantă cu piept de pui şi ţelină la temperatura camerei.

Sursa + foto: savormania.com

Mai multe