Şniţel de porc cu sos de ciuperci (Jagerschnitzel)
Dacă eşti îndrăgostit de mâncarea germană, acest preparat din cotlete de porc cu ciuperci este perfect. Nici nu-ţi mai trebuie altceva decât , eventual, un pahar cu bere.
Ingrediente (4 porţii)
4 cotlete de porc fără os 250 g şuncă, tocată 2 căni ciuperci, tăiate 2 linguri ulei de măsline, şi încă puţin dacă este nevoie 1/2 cană făină + 4 linguri făină 2 ouă, bătute puţin 1 cană pesmet 4 linguri unt 3 căni supă de vită sare piper
Mod de preparare
Pentru prepararea cărnii, tai fiecare cotlet în jumătate pentru a crea 2 bucăţi subţiri din fiecare. Pui fiecare bucată într-o pungă sau o acoperi cu folie alimentară şi cu un ciocănel de bucătărie le baţi pe rând. Asezonezi cu puţină sare. Apoi dai fiecare bucată prin făină (1/2 cană într-o farfurie), apoi dai prin ouăle bătute şi apoi prin pesmet. Le laşi deoparte.
Într-o cratiţă mare, la flacără medie, prăjeşti şunca până devine crocantă, 5-7 minute. Folosind o lingură cu găurele, scoţi şunca, lăsând grăsimea ăn oală. Dai şunca deoparte.
Adaugi ciupercile peste grăsimea din cratiţă şi laşi 5-7 minute pe foc la flacără medie până când se înmoaie ciupercile şi se rumenesc puţin. Le scoţi cu aceeaşi lingură şi dai deoparte.
Adaugi uleiul de măsline peste ce a rămas în cratiţă. Adaugi bucăţile de carne date prin pesmet şi laşi să se prăjescă, 2-3 minute pe fiecare parte, la flacără medie, până când se pătrund bine şi se rumenesc puţin. Le pui pe rând, şi adaugi ulei de fiecare dată, dacă este nevoie. Le laşi deoparte.
Dacă au rămas bucăţi de arsuă pe fund, le elimini sau foloseşti în continuare altă cratiţă pentru următorii paşi. Adaugi untul şi făina în tigaie la flacără medie. Amesteci bine. Laşi pe foc 1-2 minute. Apoi, treptat, torni din supa de vită. Laşi să fiarbă 5 minute, amestecând mereu. Sosul se va îngroşa. Asezonezi cu sare şi piper, după gust.
Adaugi bucăţile de carne, ciupercile, şunca în sos şimişti tigaia pentru ca bucăţile de carne să se acopere cu sos. Laşi pe foc 1-2 minute. Guşti şi potriveşti de gust.