Supă de fasole verde cu pui
Excelentă pentru perioadele de regim, dar şi o sursă bună de vitamine, supa de fasole verde şi pui este o alegere bună în această perioadă, când fasolea verde abundă pieţele. Este o reţetă ce nu trebuie ratată în această perioadă, mai ales că este uşoară şi foarte simplu de preparat.
Ingrediente Supă de fasole verde cu pui:
- 1 kg carne de pui
- 500 g fasole verde proaspătă sau congelată
- 1 morcov
- 2 cepe
- 1 rădăcină de pătrunjel
- 1 ţelină
- 1 ardei gras
- 1 ou
- 500 ml borş
- 3 linguri ulei
- 1 roşie mare
- 1 legătură pătrunjel verde
- 2 frunze de dafin
Mod de preparare Supă de fasole verde cu pui:
Carnea de pui se spală bine, se taie bucăţi şi se pune la fiert. Pentru cine vrea supă mai dietetică, se îndepărtează pieliţa. Se lasă la fiert, se ia spuma când fierbe şi se adaugă 1 ceapă, rădăcina de pătrunjel, ţelina şi ardeiul tăiate în 2-3 bucăţi fiecare.
Se adaugă apoi roşia tăiată cubuleţe mici, 2 frunze de dafin şi se lasă la foc mic să fiarbă timp de 1 oră.
Cealaltă ceapă se taie pe jumătate, o parte se taie mărunt, cealaltă se păstrează. Morcovul se dă prin răzătoare şi se pune împreună cu ceapa tocată la călit. Când a fiert carnea bine, se scot legumele şi se refolosesc la altă mâncare. Se pune fasolea verde tăiată mărunt împreună cu morcovul şi ceapa călite, se lasă la fiert timp de 20 de minute sau până fierbe bine fasolea.
Când fasolea a fiert, se adaugă borşul fierbinte peste supă şi sare după gust. Oul se bate bine separat şi se pune treptat în supă, amestecând mereu să se facă zdrenţe. Se adaugă şi pătrunjelul tocat mărunt, se stinge focul şi se acoperă cu un capac să se pătrundă toate aromele.
Se serveşte caldă cu o lingură de iaurt sau smântână, după preferinţă. Merge alături şi un ardei iute. Poftă bună!