Clătite cu spanac şi brânză

16 februarie 2016   Rețete cu legume

Spanac cu brânză! O combinaţie cu care nu poţi da greş niciodată! E perfectă pentru o reţetă cu clătite!

Ingrediente (8 porţii)

Pentru aluat 2 ouă 500 ml lapte ulei 1 vârf de cuţit de sare 250 g făină

500 g frunze de spanac proaspete sau congelate

1 ceapă

2 căţei usturoi

sare

piper

1 legătură pătrunjel verde

300 g brânză oi

50 g unt

500 ml suc roşii

sare

piper

1 ceapă roşie

ulei

300 g roşii cherry

Mod de preparare

Pentru clătite, baţi ouăle cu laptele, sarea şi cu o lingură de ulei, după care adaugi treptat făina. Laşi aluatul să se odihnească 30 de minute, apoi prăjeşti clătitele într-o tigaie unsă cu ulei.

Ceapa o tai mărunt şi o căleşti în untul topit, până se înmoaie. Adaugi spanacul tocat, condimentezi cu sare şi piper, după gust, şi laşi pe foc până se evaporă lichidul. Pui usturoiul mărunţit şi pătrunjelul verde tăiat fin. Dai deoparte să se răcească.

Pentru sos, încingi puţin ulei, căleşti ceapa şi, după 2-3 minute, pui sucul de roşii diluat cu jumătate de cană de apă. Potriveşti de sare şi piper şi laşi pe foc 15-20 de minute.

Amesteci spanacul cu brânza şi pui pe fiecare clătită din această umplutură şi rulezi. Le serveşti cu sos de roşii şi cu roşii cherry tăiate pe jumătate.

Mai multe