Minitarte cu ciuperci

23 octombrie 2017   Rețete cu legume

Ciupercile pot părea alimente banale, dar nu de puţine ori au fost include în categoria super-alimentelor. Ele nu conţin nici un fel de grăsime, zahăr ori sare şi sunt o sursă valoroasă de fibre şi vitamine B: vitamina B1, riboflavină (B2), niacin (B3), piridoxină (B6) şi folacin (acid folic). Un preparat precum aceste minitarte cu ciuperci este aperitivul potrivit pentru meniul perfect.

Minitarte cu ciuperci - Ingrediente (6 porţii)

Pentru aluat 250 g făină 1 ou ½ linguriţă sare ½ linguriţă piper 200 g unt 2-3 linguriţe lapte rece

90 g unt

3 fire praz

½ linguriţă sare

500 g ciuperci

2 linguriţe cimbru

3 linguri smântână

1 praf piper

200 g caşcaval

Minitarte cu ciuperci - Mod de preparare

Amesteci ingredientele şi faci un aluat fărâmicios. Dacă ţi se pare că nu se leagă, picuri 2-3 linguriţe de lapte rece în timp ce amesteci, pentru ca aluatul să devină omogen. Îl laşi la frigider o jumătate de oră. Îl întinzi cu un sucitor şi cu gura paharului formezi 6 cercuri. Le aşezi în formele de minitarte, după ce ai pus hârtie pentru copt. Întinzi pe toată suprafaţa. Înţepi cu furculiţa din loc în loc. Le dai la cuptorul încins şi le ţii până devin aurii. Le laşi la temperatura camerei.

Tai capătul firelor de praz, dai deoparte prima foaie şi tai partea albă până la frunze. Pui prazul într-o strecurătoare şi speli sub jet de apă. Speli ciupercile şi le tai. Topeşti untul într-o tigaie. Adaugi prazul şi sarea şi amesteci 3 minute. Dai focul mai tare, pui ciupercile şi ţii până scade apa lăsată de ele. Adaugi cimbrul, smântâna şi piperul şi laşi să se răcească. Presari un strat de caşcaval ras pe fundul fiecărei minitarte. Pui din compoziţia de ciuperci şi praz şi presari iar caşcaval pe deasupra. Coci cam 25 de minute. Serveşti când s-a răcit.

Mai multe