Omletă cu legume şi parmezan
Iată o reţetă pentru un mic dejun perfect în familie!
Ingrediente
Pentru omletă 4 ouă 3 linguri de lapte 1 lingură de făină
½ tijă de ţelină tăiată cubuleţe
1 mână de boabe de mazăre din conservă
câteva fâşii de parmezan sau de caşcaval
1 morcov tăiat mare
1 ardei gras roşu
1 mână de boabe de porumb fiert
2 linguri de unt
3 linguri de ulei
sare
piper
2 linguri smântână
pătrunjel tocat
Mod de preparare
Pui untul în tigaie, apoi torni şi uleiul. Laşi să se încingă şi sotezi ţelina şi morcovul până se înmoaie puţin, apoi asezonezi cu sare şi piper. Adaugi ardeiul tăiat cubuleţe şi mai laşi puţin. Scoţi compoziţia pe o farfurie şi o amesteci cu mazărea şi cu boabele de porumb. Amesteci smântâna cu pătrunjelul tocat. Baţi ouăle cu laptele şi cu făina.
Amesteci energic, potriveşti de sare şi piper şi coci omleta pe o parte şi pe cealaltă. O scoţi pe o farfurie. Pui la mijlocul ei amestecul de legume, o îndoi, presari parmezanul sau caşcavalul şi torni sosul de smântână cu pătrunjel. O serveşti caldă, la micul dejun.