Omletă cu zucchini

10 iunie 2014   Rețete cu legume

Banala omletă poate deveni „regina“ micului dejun, dacă pe lângă ouă şi ceva brânză mai „arunci“ în ea un dovlecel, un zucchini, ardei sau orice alte legume sunt pe placul tău. Noi îţi propunem astăzi varianta cu zucchini.

Dificultate mică Preparare 35' Pentru 4 porţii

Ingrediente

1 zucchini fraged

1 morcov mic

4 ouă

4 linguri smântână

2 linguri caşcaval ras

1 lingură unt

pătrunjel verde pentru decor

sare

piper

Mod de preparare

Speli dovlecelul bine, îl tai felii subţiri şi le căleşti uşor în unt. Scoţi feliile de dovlecel deoparte, iar în locul lor căleşti feliile subţiri de morcov până se înmoaie, fără să se rumenească, apoi le scoţi deoparte.

Aşezi feliile de dovlecel şi de morcov într-o formă termorezistentă unsă generos cu unt. Separat, baţi ouăle cu smântâna, caşcavalul ras, sare şi piper, după gust. Torni amestecul peste feliile de legume sotate.

Introduci forma în cuptorul bine încins circa 15 minute, la foc mare, până se încheagă şi capătă aspect de omletă. O serveşti caldă, decorată cu frunze de pătrunjel.

Mai multe