Orez cu ciuperci şi mazăre
Ştiai că cel mai rar sortiment de orez este cel negru? Se cultivă în China, Thailanda şi Indonezia şi este o sursă importantă de antioxidanţi. În China i se spunea „orezul interzis“, pentru că doar împăraţii aveau voie să îl mănânce. Noi avem pentru tine însă o reţetă simplă cu iorez alb, dar care se poate prepara şi cu cel negru.
Ingrediente
300 g orez cu bobul lunguieţ 300 g ciuperci 300 g mazăre 1 foaie de dafin 4 fire ceapă verde 3 linguri ulei sare piper 50 g caşcaval vegetal
Mod de preparare
Căleşti în două linguri de ulei ceapa tocată şi ciupercile tăiate. Când sunt aproape înmuiate, adaugi sare şi piper. Dai deoparte legumele de pe foc şi le laşi să se răcească. Opăreşti mazărea câteva minute. Separat, fierbi 10 minute orezul în apă cu un praf de sare (600 ml apă), cu o lingură de ulei şi o foaie de dafin. Îl dai deoparte de pe foc, acoperi şi laşi să absoarbă lichidul şi să se umfle boabele. Aşezi orezul amestecat cu mazărea în boluri mici pentru o porţie, apăsând bine ca să rămână boabele unite între ele, le răstorni pe farfurii pe care ai pus un strat de ciuperci. Mai pui deasupra câteva ciuperci şi presari caşcaval răzuit.