Supă de dovleac cu vlăstari de mazăre

26 noiembrie 2024   Rețete cu legume

Supă de dovleac cu vlăstari de mazăre este o rețetă sofisticată, dar simplu de pregătit, care îmbină dulceața naturală a dovleacului cu prospețimea crocantă a vlăstarilor de mazăre.

Ingrediente

800 g dovleac plăcintar

1 ceapă

2 căței de usturoi

1 l supă de legume

2 linguri ulei de măsline

2 cartofi medii

1 morcov

½ țelină

40 g semințe de dovleac prăjite

20 g vlăstari de mazăre verde

100 ml smântână de gătit

sare

piper

nucșoară

Mod de preparare

Cureți dovleacul, ceapa, cartofii, morcovul și țelina, și le tai cuburi. Zdrobești usturoiul.

Într-o oală mare, încălzești uleiul de măsline și călești ceapa până devine translucidă. Adaugi usturoiul, morcovul, cartofii și țelina, și continui să le călești 2-3 minute, apoi adaugi cuburile de dovleac și supa de legume. Asezonezi cu sare, piper și nucșoară. Fierbi la foc mediu până când legumele sunt bine pătrunse.

După ce s-au fiert, folosești un blender pentru a transforma amestecul într-o supă cremoasă. Torni smântâna de gătit și mai dai un clocot ușor.

Torni supa în boluri, adaugi un moț de smântână să faci un model spiralat cu o lingură de smântână lichidă, decorezi cu semințele de dovleac prăjite și cu vlăstarii de mazăre verde.

Mai multe