Tartă cu sparanghel

27 aprilie 2026   Rețete cu legume

Bucură-te de primăvară, cheamă-ţi prietenii şi sărbătoreşte plecarea iernii cu această gustoasă tartă cu sparanghel.

Ingrediente

Pentru aluat:

250 g făină

1 ou

125 g unt rece

2–3 linguri apă rece

1 praf de sare

Pentru umplutură:

1 legătură sparanghel verde

200 g brânză de vaci, bine scursă

150 g mozzarella rasă

50 g parmezan ras

3 ouă

150 ml smântână pentru gătit

sare

piper

un praf de nucșoară

Mod de preparare

Pui făina într-un bol, adaugi sarea și untul rece. Frămânți rapid cu vârful degetelor, până obții o textură nisipoasă. Adaugi oul și apa rece, apoi frămânți scurt până se leagă aluatul. Formezi o bilă, o învelești în folie și o lași la frigider 30 de minute.

Speli sparanghelul și rupi capetele lemnoase. Opărești tijele 2–3 minute în apă cu sare, apoi le scoți și le lași la scurs.

Presari făină pe blat și întinzi aluatul într-o foaie rotundă. Așezi foaia într-o tavă de tartă, presezi bine pe margini și înțepi baza cu furculița. Pui hârtie de copt peste aluat și adaugi greutăți (boabe de fasole sau orez). Coci 10–12 minute. Îndepărtezi hârtia și mai coci 5 minute, cât să se usuce ușor baza.

Bați ouăle într-un bol, adaugi smântâna, brânza și parmezanul. Amesteci bine și potrivești de sare, piper și nucșoară.

Torni compoziția peste baza de aluat, apoi așezi sparanghelul deasupra, ușor presat în cremă, lăsând vârfurile vizibile.

Introduci tava în cuptorul preîncălzit și coci 30–35 de minute, până câmd umplutura se încheagă și suprafața capătă o culoare aurie, ușor rumenită.

Scoți tarta din cuptor și o lași 10–15 minute înainte de a o tăia, pentru a se închega compoziția.

Mai multe