Ciuperci cu usturoi la cuptor
21 martie 2018
Rețete de regim
O masă simplă, uşoară, dar foarte gustoasă, ciupercile cu usturoi la cuptor sunt un deliciu.
Ingrediente
50 g unt, topit
4 căţei de usturoi, zdrobiţi
1 lingură zeamă de lămâie
1 linguriţă cimbru uscat
½ linguriţă rozmarin uscat
1 kg ciuperci
crenguţe de cimbru, după gust
sare
piper
Mod de preparare – Ciuperci cu usturoi la cuptor
Preîncălzeşti cuptorul la 190 °C. Într-un bol, amesteci untul cu usturoiul, zeama de lămâie, cimbrul, rozmarinul, sare şi piper, după gust.
Speli bine ciupercile şi le aşezi într-o tavă unsă cu puţin unt sau ulei. Le stropeşti cu amestecul de usturoi până sunt bine acoperite. Dai la cuptor 12-15 minute, întorcându-le din când în când. Serveşti cu crenguţe de cimbru rupte.