Pizza cu pui şi legume pentru diabetici

22 februarie 2017   Rețete de regim

Cu un conţinut redus de grăsimi, dar plină de savoare, această pizza cu pui şi legume este o adevărată minune în orice zi a săptămânii, când nu ştii ce să mai găteşti la cină. Dacă suferi de diabet sau ai pe cineva în familie care este diabetic, această reţetă este perfectă, deoarece a fost special creată pentru cei care au această boală.

Pizza cu pui şi legume – Ingrediente

Pentru blat

350 g făină din grâu integral (plus mai multă pentru pudrat suprafaţa de lucru) 4 linguriţe ulei 225 ml apă

Pentru topping

1 ardei gras roşu, tăiat jumătăţi

ulei sau spray pentru gătit

160 g broccoli (bucheţele)

2 linguri pastă de tomate fără adaos de sare

200 g piept de pui fiert, tăiat fâşii subţiri

125 g brânză ricotta degresată, fărâmiţată

frunze mici de rucola, pentru servire

Pizza cu pui şi legume – Mod de preparare

Pentru lipia din grâu integral (trebuie să îţi iasă 1 lipie mare, de aproximativ 100 g), pui făina într-un bol şi pui uleiul, amestecând şi frecând cu degetele. Torni 225 ml de apă caldă, amesteci energic, apoi frămânţi până când obţii un aluat omogen şi elastic.

Pui aluatul pe o suprafaţă pudrată cu făină şi îl împarţi în 2-3 bile egale. Presari suprafaţa de lucru cu făină şi întinzi una dintre ele într-o foaie nu foarte subţire, ca să aibă cam 22 cm diametru. Întorni foaia şi presari făină dacă făcăleţul începe să se lipească. O dai deoparte şi prepari şi celelalte lipii în acelaşi mod. Le poţi congela înainte de a le prepara termic.

Încinci o tigaie mare antiaderentă, la foc mare, şi când e suficient de încinsă, adaugi lipia. O rumeneşti pe o parte, apoi o întorci şi o mai ţii câteva secunde sau un minut. Apeşi lipia cu o spatulă în timp ce se rumeneşte, ca să se coacă şi la interior.

Pentru pizza, încălzeşti cuptorul la 220 de grade Celsius. Tapetezi o tavă cu hârtie de copt. Aşezi ardeiul gras, cu partea cu coaja în sus, în tavă. Îl stropeşti cu ulei sau cu spray pentru gătit, în tavă. O dai la cuptor 20 de minute sau până vezi că s-a copt ardeiul. Îl dai deoparte 10 minute şi apoi îi îndepărtezi coaja şi tai pulpa fâşii subţiri.

Fierbi broccoli într-o oală cu apă clocotită, 2 minute, până se înmoaie puţin. Îl scoţi şi îl treci printr-un jet de apă rece, apoi îl scurgi.

Între timp, preîncălzeşti o tavă de copt în cuptor, 5 minute, dacă lipia ta de grâu integral este rece. Întinzi pasta de tomate peste lipie şi o nivelezi. Presari fâşii de carne de pui, adaugi ardeiul gras, bucheţelele de broccoli şi brânza ricotta. Condimentezi cu piper. Aşezi pizza pe tava fierbinte. O dai la cuptor 10 minute sau până când lipia devine crocantă. O tai felii şi o serveşti cu frunze de rucola.

Sursa + foto: www.taste.com.au

www.taste.com.au

Mai multe