Salată de soia

12 iunie 2018   Rețete de regim

Încearcă şi tu o salată delicioasă de soia, prietenoasă cu silueta ta şi ideală pentru buna funcţionare a organismului.

Ingrediente pentru salată de soia

100 g soia boabe

1 morcov

2 castraveţi

1 ardei iute

1 gulie

100 g brânză tofu

1 cartof

4 căţei de usturoi

200 ml lapte

140 ml ulei de măsline

50 ml oţet de vin

sare

piper

oregano

migdale

fistic

Mod de preparare saltă de soia

Fierbi bobele de soia conform indicatiilor de pe ambalaj. Cureţi cartoful, îl speli şi îl pui la fiert în apă cu sare, apoi îl zdrobeşti. Cureţi usturoiul şi îl fierbi în laptele dulce. Ţii să dea câteva clocote şi îl laşi la răcorit.

Când este călduţ adaugi cartoful, torni uleiul de măsline şi oţetul, mixând totul încet ca să nu se taie. Când sosul a devenit ca o maioneză, încorporezi fisticul sau migdalele mărunţite, oregano, sare şi piper, acoperi şi dai la rece.

Boabele de soia le pui într-un bol împreună cu morcovul, castravetele şi gulia, tăiate julien sau date prin răzătoare şi brânza tofu tăiată cubuleţe. Presari ardeiul iute tocat mărunt, amesteci, pui în farfurii, torni sos şi poţi servi.

Foto: Shutterstock

Mai multe