Brioşe. Reţeta originală. Cum să faci cele mai pufoase şi rapide brioşe
Un desert delicios, brioşele au o istorie îndelungată, fiind apreciate până şi de cei mai pofticioşi gurmanzi. Cu diverse umpluturi sau decorate după imaginaţie, sunt ideale pentru ocaziile deosebite sau momentele în care vrei sa îi răsfeţi pe cei dragi. În trecut, brioşele erau mâncate de servitorii săraci ai aristocraţilor medievali de la curtea Reginei Victoria. „Muffins“ cum mai sunt sunt denumite, îşi au originea în Marea Britanie, primele relatări despre această reţetă datând din perioada victoriană. Astăzi, pentru englezi, brioşa reprezintă un cult, fiind una din mâncărurile lor tradiţionale. Domniţele bogate au fost surprinse de pofta cu care slujitoarele lor savurau aceste mici prăjituri şi le-au inclus în saloanele elegante, unde se servea faimosul ceai de la ora 5.
Ingrediente pentru brioşe, reţeta originală:
120 g unt la temperatura camerei 2 ouă 140 g zahăr tos 1 plic praf de copt 300 g făină 1 linguriţă esenţă vanilie 1 praf de sare
Mod de preparare brioşe:
Preîncălzim cuptorul la 175 grade C. Pregătim tava de copt cu hârtiuţele pentru brioşe. Pentru aluatul brioşelor o să amestecăm cu mixerul timp de 4-5 minute untul la temperatura camerei cu zahărul. Adăugăm ouăle pe rând mixând după fiecare. Mixăm la viteză mică, adaugând şi esenţa şi praful de sare. Folosind o lingură de lemn încorporăm făina puţin câte puţin împreună cu praful de copt. La sfârşit vom avea un aluat destul de dens. Punem o lingură de aluat la baza hârtiei. Dăm la cuptor timp de 15-20 minute la 175 grade C.