Burgeri cu sos gorgonzola
Ştim, oferta de burgeri e diversificată. Dar satisfacţia e cu-atât mai mare dacă îi prepari chiar tu. Sosul este elementul-vedetă în aceşti burgeri, deoarece le dă o savoare inconfundabilă.
Ingrediente
Pentru burgeri:
600 g carne tocată, de vită
sare
piper
Pentru ceapa caramelizată:
3 cepe mari
2 linguri ulei
¼ linguriţă sare
1 lingură zahăr brun
Pentru sos:
100 g brânză gorgonzolla
100 ml smântână lichidă
Pentru servit:
50 g brânză gorgonzolla
4 chifle
rucola sau salata preferată
Condimentezi carnea de vită cu sare şi piper, amesteci şi o ţii 30 de minute la temperatura camerei.
Cureţi ceapa, o speli, o tai julien şi o pui la călit în ulei, cu sarea şi zahărul brun. O ţii la foc mic, amestecând ocazional, până scade toată zeama şi ceapa e caramelizată. O laşi la răcit.
Într-o crăticioară, torni smântâna lichidă şi adaugi brânza gorgonzolla ruptă în bucăţele. O pui la foc mic, până ce dă în clocot şi amesteci constant. Când capătă consistenţa unui sos, stingi aragazul.
Cu mâinile umezite, formezi 4 burgeri pe care îi rumeneşti pe grătar, după preferinţă, mediu sau bine făcuţi.
Tai chiflele pe jumătate şi asamblezi burgerii, punând în fiecare câte o chiftea, adaugi câte o lingură de ceapă caramelizată, 2-3 linguri de sos, brânză gorgonzolla sfărâmată şi frunze din salata preferată.
FOTO Shutterstock