Chifteluţe de cod la cuptor
30 decembrie 2019
Rețete
Peştele nu trebuie să lipsească din dieta noastră. Codul este o alegere sănătoasă şi gustoasă. Aceste chifteluţe la cuptor, fără ulei în exces, îi vor încânta pe toţi.
Ingrediente
- 500 g file cod, fără piele
- 1 ou
- 4 căţei usturoi
- sare
- piper
- 2 linguri ulei de măsline
- 1 legătură mărar
- 200 g pesmet
Cureţi peştele de eventualele oase, îl dai prin maşina de tocat. Adaugi oul, uleiul de masline, sarea, piperul, usturoiul zdrobit şi mărarul tocat. Dai compoziţia la frigider o oră.
Cu mâinile umezite, formezi chifteluţe, le aplatizezi uşor, le dai prin pesmet şi le pui într-o tavă cu hârtie de copt. Le coci la 180 °C, 20-25 de minute.
Le serveşti cu un sos de iaurt cu usturoi.
FOTO: Shutterstock