Ciorbă de sfeclă

10 martie 2014   Rețete

Ştiaţi că sfecla este o sursă importantă de potasiu şi acid folic, vitamina B9, cu ajutorul cărora scade tensiunea arteriala? Nu uitaţi că trebuie să ţineţi cont de ceea ce mâncaţi, astfel vă protejaţi organismul.

Ingrediente:

1 kg sfeclă 3 -4 morcovi 4 cepe 1 cartof 2-3 linguri ulei borş smântână (opţional) leuştean pătrunjel sare

Mod de preparare:

Zarzavatul şi ceapa se dau pe răzătoare şi se călesc în ulei aproximativ 2 minute. Se adaugă 1 l de apă fierbinte şi se fierbe timp de 30 de minute. Se curăţă sfecla şi se dă pe răzătoarea cu găuri mari, apoi se curăţă şi cartofii şi se taie cubuleţe. Se pun în oală şi se lasă la fiert până se înmoaie.

Se acreşte ciorba cu borş şi se completează cu apă dacă este prea deasă.  La sfârşit se adaugă sare după gust. Se poate servi şi rece cu smântână.

FOTO pinterest.com

Mai multe