Ciuperci umplute

11 martie 2018   Rețete

Ca antreu, la mese festive şi ocazii deosebite, ciupercile umplute sunt un fel foarte potrivit.

De ce ai nevoie ca să faci ciuperci umplute:

10-12 ciuperci 150 g unt 2 cepe 5 ficăţei de pui 1 lingură făină 200 ml supă de pui sare piper 2 linguri caşcaval 1 lingură pesmet

Cum faci ciuperci umplute:

Aşezi ficăţeii de pui în lapte şi îi ţii 2 ore, apoi îi scoţi şi îi speli. Alegi ciuperci de aceeaşi mărime. Le speli, le scoţi picioruşele şi le toci. Ungi cu puţin unt o tavă şi aşezi în ea pălăriuţele ciupercilor. Separat, topeşti restul de unt şi căleşti ceapa mărunţită, presari sare şi piper, după gust, şi adaugi picioruşele ciupercilor. Amesteci şi ţii până se călesc uşor, apoi adaugi ficăţeii  mărunţiţi şi torni supa combinată cu făina.

Ţii pe focul domol până când scade sosul, amestecând constant. Umpli pălăriuţele ciupercilor cu compoziţia, presari puţin pesmet pe fiecare, apoi caşcavalul. Dai tava la cuptor 25 de minute.

Mai multe