Clătite rusești

1 septembrie 2025   Rețete

Clătitele rusești sunt diferite de clătitele clasice românești prin faptul că se fac cu drojdie și ies mai pufoase, apropiate de niște mini-pancakes.

Ingrediente

100 g făină

1 ou

120 ml lapte călduț

50 ml apă carbogazoasă

5 g drojdie uscată

1 praf de sare

1 linguriță zahăr

1 lingură unt topit + extra pentru uns tigaia

100 g smântână grasă

50 g caviar negru

pătrunjel, pentru decor

Mod de preparare

Amesteci drojdia cu zahărul și cu laptele călduț. Lași 10 minute până se înspumează.

Într-un bol mare, pui făina și sarea, torni amestecul de drojdie, apoi adaugi oul, untul topit și apa minerală. Amesteci bine până obții un aluat lichid, omogen. Lași la crescut 20–30 de minute, acoperit.

Încingi o tigaie antiaderentă unsă ușor cu unt. Torni aluatul cu lingurița, formând discuri mici. Coci fiecare clătită 1–2 minute pe fiecare parte, până devin aurii. Le scoți pe un platou și le lași să se răcească puțin. Pui câte o linguriță de smântână pe fiecare clătită, adaugi caviar și decorezi cu verdeață.

Mai multe