Conopidă murată

1 octombrie 2024   Rețete

Conopida murată este o rețetă tradițională românească, foarte populară în sezonul rece. Este simplu de pregătit și necesită doar câteva ingrediente de bază.

Ingrediente

2 kg conopidă

1 litru apă

2 lămâi

50 g sare grunjoasă

boabe de piper negru

Mod de preparare

Cureți conopida, o speli sub un jet de apă rece și o rupi buchețele. Fierbi buchețelele de conopidă în apă clocotită 3-4 minute, apoi le scoți și le lași să se răcească.

Într-o oală, fierbi apa cu sarea, piperul și amesteci până când sarea este complet dizolvată. Iei oala de pe foc și lași lichidul să se răcească puțin. Adaugi sucul de lămâie în lichidul călduț, nu fierbinte, amestecând bine.

Așezi buchețelele de conopidă în borcane sterilizate. Torni zeama peste conopidă și pui capacele. Pui borcanele într-o oală mare cu apă și le fierbi 20 de minute pentru a te asigura că sunt complet conservate.

Mai multe