Cremă de iaurt cu caise

19 iunie 2018   Rețete

Te poţi bucura de un desert delicios şi rapid cu fructele verii, crema de iaurt cu caise. Încearc-o şi tu!

Ingrediente pentru cremă de iaurt cu caise

500 ml iaurt

2 esenţe de vanilie

3 linguri zahăr

1 borcan mare de compot de caise

2 pliculeţe gelatină

frunze de mentă pentru decor

Mod de preparare cremă de iaurt cu caise

Baţi iaurtul cu zahărul, cu un plic de gelatină înmuiată în prealabil, cu o esenţă de vanilie şi îl dai la rece. Cureţi caisele de coajă şi le mixezi. Pui gelatina rămasă la înmuiat în zeama de compot pentru circa 15 minute, o dizolvi pe foc, o laşi la răcit şi o amesteci cu piureul de caise şi o esenţă de vanilie. În pahare mai mari sau în cupe aşezi un strat de iaurt, unul de piu­re, iaurt şi iar piure. Poţi să aşezi straturile cum doreşti. Ornezi cu felii de cai­se, iaurt, frunze de mentă şi dai la rece înainte să-l serveşti.

Mai multe