Cum găteşti perfect pieptul de raţă cu sos de vin

20 mai 2020   Rețete

Multă lume se teme să gătească piept de raţă. Se face foarte uşor, cu un mic truc: întâi îl tragi la tigaie, apoi îl pui la cuptor. Nu se va usca, va rămâne fraged şi suculent.

Ingrediente 

  • 2 bucăţi piept de raţă
  • 150 ml vin roşu
  • 4 linguriţe gem de coacăze roşii
  • 2 linguri ulei măsline  
  • sare, după gust
  • piper, după gust

Încălzeşti cuptorul la 200 ºC. 

Speli pieptul de raţă, îl usuci cu şervete de hârtie şi îl laşi la temperatura camerei 30 de minute. Crestezi partea cu pielea şi îl condinentezi cu sare şi piper, după gust. 

Încingi o tigaie la foc mediu şi prăjeşti pieptul de raţă câte 2 minute pe fiecare parte. Transferi carnea într-o tavă şi o dai la cuptor 10-12 minute, la 180 de grade.

În timp ce raţa este la cuptor, torni vinul şi gemul de coacăze în tigaia în care ai prăjit carnea. Amesteci încotinuu şi laşi să scadă, la foc mic, până se îngroaşă.

Scoţi pieptul din cuptor şi îl laşi să se odihnească 10 minute, apoi Îl tai felii şi îl serveşti cu un piure de ţelină şi reducţia de vin. Decorezi după imaginaţie.  

FOTO Shutterstock

Mai multe