Cum să coci cei mai buni cartofi, fără să foloseşti folie de aluminiu

14 noiembrie 2016   Rețete

Chiar dacă ştii cât de simplu este să faci cartofi copţi, azi îţi vindem un pont preţios: renunţă la folia de aluminiu şi vei face cei mai buni cartofi copţi.

Ingrediente

cartofi ulei de măsline sare

Mod de preparare

Preîncălzeşti cuptorul la 220 de grade Celsius. Speli şi freci cu o cârpă coaja cartofilor, până când sunt curaţi. Înţepi fiecare cartof cu o furculiţă, de câteva ori, pentru a permite aburului să iasă din legume în timp ce se coc. Usuci puţin fiecare cartof într-un prosop curat.

Ungi cartofii cu o pensulă sau cu mâna, astfel încât să îi acoperi cu un strat subţire de ulei de măsline şi îi aşezi apoi pe o tavă de copt. Condimentezi cu sare după gust, îi roteşti şi presari sare pe toate părţile.

Aşezi cu grijă cartofii direct pe grătarul cuptorului şi apoi aşezi tava pe următorul grătar, chiar sub cartofi, ca să se adune lichidul care s-ar scurge din legume.

Laşi cartofii să se coacă 45 de minute sau 1 oră, până când vezi că s-au pătruns. Îi scoţi cu grijă din cuptor, pentru că sunt fierbinţi, şi îi apeşi uşor cu degetele, ca să vezi dacă s-au copt. Îi serveşti calzi, ca garnitură, alături de preparatele din carne.

PONT: dacă foloseşti cartofi foarte mari pentru copt, lasă-i mai mult în cuptor, cel puţin încă o jumătate de oră, deoarece se pătrund mai greu. Poţi folosi sare de masă, sare grunjoasă şi sare de mare (fină).

Sursa + foto: www.blessthismessplease.com

Cea mai bună salată de cartofi cu mazăre. Cum faci sosul care îi dă savoare

Cea mai bună salată de cartofi cu mazăre. Cum faci sosul care îi dă savoare

Cartofi gratinaţi

Cartofi gratinaţi

Supă de linte şi cartofi (inimă sănătoasă)

Supă de linte şi cartofi (inimă sănătoasă)

Cartofi cu ceapă şi ciuperci la cuptor

Cartofi cu ceapă şi ciuperci la cuptor

Cei mai buni cartofi la cuptor

Cei mai buni cartofi la cuptor

Mai multe