Hamburgeri cu carne de pui
Cei mici nu vor refuza niciodată o porţie de hamburgeri cu cartofi prăjiţi. Pentru a le satisface pofta, poţi prepara acasă aceşti hamburgeri cu pui.
De ce ai nevoie pentru hamburgeri
1 kg piept de pui dezosat
400 ml apă
400 ml supă clară de pui
1 praf de sare
1 salată verde
18 chifle
Pentru sosul picant
110 g unt
1 lingură zahăr brun
2-3 căţei de usturoi zdrobiţi
1 linguriţă boia de ardei dulce
2 linguri oţet de vin alb
100 ml ketchup picant
sare
piper
Pentru sosul de brânză
100 g brânză telemea rasă
50 g smântână
50 g maioneză
2 linguri iaurt
sare
piper
Cum se prepară hamburgerii cu carne de pui
Fierbi pieptul de pui în apa, supă şi sare, după gust. Când carnea s-a pătruns, o scoţi şi o rupi fâşii, apoi o laşi la răcorit.
Pentru sos, amesteci toate ingredientele, le pui într-o cratiţă şi le laşi să fiarbă 2-3 minute, apoi dai deoparte.
Pentru sosul de brânză, omogenizezi toate ingredientele. Pui carnea de pui în sosul picant şi amesteci.
Tai jumătăţi chiflele, aşezi pe o bucată de pâine carne de pui, bucăţi de salată verde, sos de brânză şi cealaltă bucată de pâine. Fixezi hamburgerii cu scobitori.