Icre de post, din seminţe de amarant

21 martie 2022   Rețete

După câteva săptămâni de post, poftele culinare reprezintă un test chiar şi pentru cele mai rezistente persoane. Există, însă, o multitudine de înlocuitori şi de reţete pentru preparate tradiţionale îndrăgite, cum este această reţetă de icre false.

Cine nu iubeşte salata de icre? Este un preparat delicios şi săţios, dar în Postul Paştelui există numai două dezlegări la peşte. Însă acest fel de mâncare poate fi pregătit şi într-o variantă de post. Iar gustul şi aroma te vor cuceri.

În loc de icre, se folosesc seminţe de amarant, o pseudocereală mult mai cunoscută în popor drept ştir. În trecut, fruzele acestei plante erau o sursă importantă de hrană pentru porcine. La maturitate, această plantă (unele soiuri) formează seminţe bune pentru consumul uman. Amarantul poate fi consumat de persoanele cu intoleranţă la gluten şi este potrivit şi în diete, deoarece conţine doar 102 calorii/100 g, dar este foarte săţios.

Salata de icre false conţine o maioneză de post şi amarant fiert. Iată cum se prepară.

Puteţi face o maioneză de post după această reţetă (se vor folosi doar 100 de g de maioneză finită) Sau puteţi face o altă maioneză de post.

o maioneză de post după această reţetă

Ingrediente

100 g amarant alb

1 ceapă

sare

1 praf de boia iute sau dulce, opţional

zeamă de lămâie

Pentru maioneză:

100 ml lapte de soia

200 ml ulei de floarea-soarelui

1-2 linguriţe zeamă lămâie

sare

Amarantul se fierbe în apă cu puţină sare, conform instrucţiunilor de pe ambalaj şi se lasă la răcit. Ideal este să-l ţineţi la frigider peste noapte, acoperit cu folie alimentară.

Ingredientele pentru maioneză se pun într-un blender şi se mixează un minut la viteză medie, apoi 1-2 minute la viteză mare, până obţineţi o emulsie cremoasă.

Se combină amarantul fiert cu aproximativ 100 g de maioneză (sau după gust) şi se mixează cu mixerul de mână sau cu un tel. Se adaugă ceapa tăiată fin, zeamă de lămâie şi, opţional, un praf de boia.

Se serveşte salata cu pâine prăjită.

FOTO Shutterstock

Mai multe