Meniu gata în trei ore
Ciorba şi mâncarea de orez sunt preparate rapide, la care nu trebuie depus mult efort. Am complicat puţin meniul cu desertul de ciocolată.
Orez cu carne de curcan
Ingrediente
750 g piept de curcan 1 ardei gras roşu 1 ardei gras galben 1 ceapă mare 200 g orez 150 g măsline verzi cu gogoşar 350 g mazăre 1 cană supă de pui boia 2 frunze de dafin unt sare piper
Preparare
Cureţi ardeii graşi şi ceapa şi le speli. Tai carnea de curcan, o speli şi o laşi la scurs. Într-o tigaie de teflon, în puţin unt, prăjeşti pieptul de curcan cu boia, sare şi piper, după gust. Când este gata îl laşi deoparte şi pui legumele, le căleşti puţin şi adaugi din nou carnea. Torni supa de pui, adaugi orezul, mazărea, măslinele tăiate feliuţe, frunzele de dafin, mai potriveşti de sare şi piper şi laşi să fiarbă toate ingredientele ca să se combine aromele şi să scadă lichidul. Serveşti mâncarea caldă.
Ciorbă cu aripioare de pui şi curry
500 g aripioare de pui
2 linguri bulion
2 cepe potrivite
2 ardei capia
1 morcov mare
1 roşie
4 căţei de usturoi
piper măcinat şi piper boabe
1 linguriţă curry
1 ardei iute
cimbru verde
frunze de salvie
boia dulce
2 l apă
sare
Speli aripioarele de pui şi le fierbi în apă cu sare. Cureţi şi speli ceapa, ardeii, usturoiul, morcovul şi roşia. Le tai cubuleţe şi le căleşti în ulei timp de 5 minute. Adaugi bulionul şi praful curry. Pui totul peste supa de pui şi asezonezi după gust cu sare şi piper. Laşi să fiarbă 35 de minute şi la final adaugi ardeiul iute tăiat mărunt şi piperul boabe. Serveşti ciorba caldă presărată cu boia dulce, frunze de salvie şi cimbru verde.
Tort de ciocolată
Foto: Simona Ficuţa
Ingrediente
Pentru blat
4 ouă
120 g zahăr
110 g făină
10 g cacao
1 praf de sare
esenţă de vanilie
Pentru cremă
100 ml lapte
3 frunze de mentă
150 ml lapte condensat
200 ml frişcă lichidă
1 plic gelatină
1 lingură miere
Pentru ganache
100 g ciocolată amăruie
200 ml frişcă lichidă
Pentru sirop
4 linguri zahăr
2 căni de apă
1 esenţă rom
Pentru decor
frişcă
ciocolată rasă
Preparare
Încălzeşti frişca lichidă pentru ganache, adaugi ciocolata bucăţele şi amesteci până se topeşte. O poţi prepara de seara, pentru a-i lăsa timp să stea la frigider. Pentru blat, mixezi ouăle cu zahărul, esenţa şi sarea până se fac spumă. Adaugi făina cernută împreună cu cacaua, treptat, amestecând uşor. Când compoziţia este omogenă, o torni într-o tavă de tort cu pereţi detaşabili, unsă cu ulei şi tapetată cu făină.
Coci blatul aproximativ 35 de minute. Fierbi în 50 ml de lapte frunzele de mentă. Opreşti focul când laptele dă în clocot. Amesteci laptele condensat cu mierea şi restul de lapte pentru cremă. Adaugi laptele fiert (din care scoţi frunzele de mentă).
Hidratezi gelatina 10 minute în câteva linguriţe de apă rece, apoi o fierbi în bain-marie până se lichefiază. Baţi frişca şi o amesteci în compoziţia de lapte. Dai compoziţia la frigider. Prepari siropul din ingredientele menţionate. Tai pe orizontal blatul în trei bucăţi. La montarea tortului, te ajuţi de inelul detaşabil al formei de tort. Pui prima parte din blat, însiropezi, apoi torni jumătate de crema de lapte condensat.
Aşterni încă o felie de blat, însiropezi, cealaltă jumătate de cremă de lapte şi închei cu a treia felie de blat însiropată. Dai la rece până e gata toată mâncarea. Înainte de a-l orna, baţi bine cu mixerul crema ganache care a stat la frigider. Îndepărtezi inelul formei de tort şi ungi tortul cu crema ganache. Decorezi după dorinţă. Un tort cu o cantitate atât de mare de ciocolată se potriveşte bine cu căpşuni ori cu fructe de pădure