Minitarte cu pepene galben

26 august 2017   Rețete

Va fi de ajuns să le prepari o singură dată pentru ca aceste minitarte cu pepene galben să devină preferatele tale.

Ai nevoie de Pentru aluat: ● 140 g făină ● 80 g zahăr ● 100 g unt + 1 lingură pentru uns ● 1 ou Pentru cremă ● 1 ½ lingură zahăr ● 100 ml lapte ● 2 gălbenuşuri ● 1 lingură amidon Pentru decor: ● pepene galben

Cum se prepară

Pentru aluatul de minitarte, mixezi untul moale cu zahărul până se topeşte. Adaugi oul şi amesteci până se omogenizează. Torni făina cernută şi frămânţi un aluat moale şi nelipicios, apoi îl dai la frigider o oră.

Împarţi aluatul în 6 părţi egale, pe care le întinzi cu sucitorul, apoi le pui în forme de minitarte unse cu unt. Înţepi din loc în loc cu o furculiţă şi le coci 25 de minute, la 180 °C.

Pentru cremă, fierbi laptele. Separat, amesteci gălbenuşurile cu zahărul şi amidonul. Peste compoziţia de gălbenuşuri torni laptele fierbinte, amestecând continuu. Pui compoziţia pe aragaz, la foc mic. Amesteci frecvent până când crema începe să se îngroaşe, aproximativ 5 minute.

Umpli minitartele cu crema răcită şi le decorezi cu feliuţe de pepene, după gust.

Mai multe