Piept de pui cu sos de muştar şi vin FOTO
Sosul de muştar cu vin va face din pieptul de pui la cuptor un preparat sofisticat, gustos, uşor de gătit chiar şi de gospodinele începătoare.
Ingrediente
1 piept de pui cu os 50 g unt 2 linguri făină 2 crenguţe cimbru 3-4 linguri muştar 250 ml vin alb 1 ceapă albă 2-3 roşii 500 ml apă sare piper salată de crudităţi, opţional
Preparare
Tai pieptul în felii groase, cu tot cu os, şi îl pui la marinat în 500 ml de apă cu sare. Dai la rece 1 oră, după care scoţi bucăţile de carne din apă, le aşezi într-o tavă şi le condimentezi cu piper.
Pregăteşti sosul din câteva frunze de cimbru tăiate mărunt, făină şi muştar. Amesteci bine şi, când s-a omogenizat, adaugi 100 ml de vin alb.
Ungi fiecare bucată de carne cu sosul rezultat, apoi, peste ele, aşezi cubuleţe de unt.
Torni restul de vin, aşezi cimbrul rămas şi dai la cuptor 90 de minute, până ce începe să se rumenească. Scoţi tava, adaugi ceapa tăiată julien şi roşiile tăiate şi mai dai la cuptor 10-15 minute. Poţi servi cu salată de crudităţi.
Piept de pui umplut cu ciuperci şi caşcaval