Pizza cu ciocolată şi fructe
Se apropie weekendul, iar acest desert îi va surprinde pe toţi. Pizza în variantă dulce e delicioasă, iar cei mici o vor devora!
Ingrediente
Pentru aluat:
100 g unt
200 g făină
1 praf de sare
2 linguri zahăr
1 ou mare
Pentru cremă
200 ciocolată neagră sau cu lapte
100 ml smântână lichidă
Pentru decor:
fructe, după preferinţă (zmeură, kiwi, căpşune, mango, coacăze etc.)
Combini făina cu sarea şi zahărul, adaugi untul rece şi începi să frămânţi. Adaugi oul bătut, omogenizezi aluatul, apoi, într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, întinzi un blat cu mâinile.
Înţepi din loc în loc cu o furculiţă şi dai tava la frigider 30 de minute. Preîncălzeşti cuptorul şi coci blatul 2025 de minute, la 170 °C. Când e gata, îl scoţi şi îl laşi să se răcească.
Topeşti ciocolata cu smântâna lichidă pe baie de aburi, apoi dai la răcorit. Întinzi un strat de cremă peste blat, uniformizezi şi aranjezi deasupra fructe proaspete, după preferinţă. Decorezi desertul cu frunze de mentă.
FOTO Shutterstock