Pui în sos cremos cu spanac

26 ianuarie 2022   Rețete

Acest fel de mâncare combină nu doar savoarea din legume şi carne, ci şi multe proteine şi vitamine. Spanacul este bogat în vitaminele A, B1, B2, B12, PP, C, acid folic; minerale: sodiu, potasiu, calciu, fosfor, magneziu, sulf, mangan, zinc, cupru, iod, fier.

Ingrediente

6 pulpe superioare de pui

300 g frunze spanac

200 g ciuperci 

200 ml smântână de gătit

100 g smântână fermentată

2 căţei de usturoi 

1 lingură ulei de măsline

1 lingură unt

sare

piper

Speli pulpele, le usuci, le condimentezi cu sare şi piper, după gust. Într-o cratiţă antiaderentă, încingi uleiul şi untul, apoi prăjeşti pulpele, la foc mediu, până sunt rumenite pe ambele părţi. Le scoţi şi le dai deoparte.

Speli bine spanacul, apoi îl toci grosier. Îl pui în aceeaşi cratiţă în care ai prăjit puiul şi îl sotezi până se înmoaie. Adaugi ciupercile spălate şi feliate, usturoiul zdrobit, torni cele două tipuri de smântână, condimentezi cu sare şi piper, după gust şi mai fierbi câteva minute. Transferi şi pulpele în cratiţă, mai ţii pe foc 2 minute. Serveşti preparatul cald, cu garnitura preferată.

FOTO Shutterstock

Mai multe