Salata cu lăptucă, preferata vegetarienilor

18 aprilie 2019   Rețete

Lăptuca, varianta de primăvară a salatei verzi, care la începuturile ei era destul de amăruie, a ajuns prin inteligenţa şi efortul de sute de ani al grădinarilor, o plantă cu frunze gustoase. Salata cu lăptucă devenind preferata vegetarienilor pentru efectul ei anti-stres.

Iniţial, lăptuca era  mai  puţin iubită din cauza lichidului pe care îl conţin  frunzele şi tulpina, care este  alb-lăptos cu un gust destul de amărui  şi  de la care vine şi numele plante Totuşi grecii şi romanii o consumau la sfârşitul mesei pentru efectele ei afrodisiace şi sedative, ea fiind cultivată de peste 4000 de ani în zona Mării Medierane. Astăzi, ca urmare a  modificărilor repetate au apărut noi soiuri cu gust mult mai plăcut, salata cu lăptucă devenind unul dintre felurile preferate ale vegetarienilor pentru că ajută în situaţii de stres. 

Lichidul alb se numeşte lauctarium şi este cel mai important element din lăptucă pentru că el îi dă efectul calmant si hipnotic. Nu întâmplător, acestei plante i se mai spune şi iarba înţelepţilor sau a filosofilor, pentrucă, pe de o parte linişteşte, este un aliment care calmează şi temperează pasiunile şi simţurile până la a le adormi, iar pe de altă parte, îmbunătăţeşte fertilitatea.

Salată cu lăptucă

vegetariană

Ingrediente

  • 4-5 frunze lăptucă
  • 4-5 frunze   salată roşie
  • 1 legătură ceapă verde
  • 1 legătură de ridichi  
  • 1 castravete  lung tăiat felii subţiri
  • 1 bulb mic de fenicul
  • 2 linguri pătrunjel verde, tocat
  • Mentă, opţional
  • zeama de la 1 lămâie
  • 1-2 linguri ulei
  • sare, după gust  
  • piper, după gust

 Mod de preparare

Speli toate legumele sub jet de apă, rupi frunzele de lăptucă şi salată, feliezi

ridichile, catravetele şi feniculul, apoi tai ceapa. Adaugi pătrunjelul, sarea şi piperul. Le stropeşti cu uleiul şi zeama de lămâie şi decorezi cu menta tocată.

Mai multe