Sufleu de cod
Codul şi macroul sunt printre cele mai întâlnite tipuri de peşte în bucătăriile românilor. Iată o reţetă perfectă pentru a prepara codul.
Ingrediente pentru aluat
250 g făină 125 g unt rece un vârf cuţit de sare 1 ou
Ingrediente pentru umplutură
1 morcov
2 fire praz
1 ceapă
1/2 gogoşar
2 fileuri cod
50 ml ulei
5 ouă
200 ml smântână
100 g caşcaval ras
sare
piper
mărar
Mod de preparare
Din făină, untul rece, ou şi sare se frământă un aluat care se lasă la rece până este gata umplutura. Fileul de cod se fierbe 5 minute în apă cu sare. Se călesc prazul, ceapa, gogoşarul şi morcovul ras. Se amestecă legumele călite cu peştele mărunţit. Într-o formă unsă şi tapetată, se întinde aluatul şi se toarnă compoziţia. Se bate smântâna cu ouăle, se adaugă mărarul, se condimentează cu sare şi piper şi se toarnă peste compoziţie. Deasupra se presară caşcavalul ras şi se dă la cuptor aproximativ 20 minute.