Tartă cu afine
Un desert răcoritor cu fructe, cu un gust dulce-acrişor, tarta cu afine nu va rezista prea mult timp pe masă, o dată preparată. Ştiai că afinele sunt bogate în vitamina C, antioxidanţi şi menţin un sistem imunitar echilibrat şi sănătos?
Ingrediente
Pentru aluatul de tartă
140 g făină
20 g cereale integrale
65 g zahăr
1 praf de sare
110 g unt, tăiat cubuleţe
Pentru umplutură
300 g afine
20 g amidon de porumb
coaja rasă de la ½ lămâie
zeama de la ½ lămâie
130 g zahăr
1 praf de sare
apă
Mod de preparare
Încălzeşti cuptorul la 190 °C. Mixezi făina, cerealele, zahărul, sarea şi untul. Torni aluatul într-o tavă specială. Dai la rece, pentru 10 minute. Înţepi formele, din loc în loc, cu o furculiţă. Dai la cuptor, aproxmativ 10-12 minute.
Pui 100 g afine la fiert, în apă cât să le acopere, 3-4 minute. Într-un bol, dizolvi amidonul de porumb, în puţină apă. Adaugi compoziţia cu afine, lămâia, zahărul şi sarea. Dai pe foc, până dă în clocot. Dai deoparte şi amesteci cu fructele proaspete. Torni în tarte. Serveşti după ce s-au răcit puţin.
Sursa http://www.yummly.com