Tartă cu spanac
Prepară spanacul şi altfel decât te-ai obişnuit! Sub forma de tartă are un gust delicios. Adaugă şi câteva ouă şi ai obţinut un preparat ideal pentru acest sfârşit de săptămână. Ingrediente
Pentru aluat
175 g făină
100 g unt
1 gălbenuş
3 linguri apă minerală
½ praf de copt stins cu zeamă de lămâie
sare
Pentru umplutură
500 g spanac opărit şi scurs de zeamă
6 ouă
2 căţei de usturoi
2 cepe potrivite
50 g unt
caşcaval
sare, piper
Preparare
Pentru aluat, cerni făina într-un vas şi amesteci cu un praf de sare, apoi adaugi untul tăiat bucăţele. Faci o adâncitură în făină, pui un gălbenuş, adaugi apa, praful de copt stins cu zeamă de lămâie şi frămânţi un aluat omogen, pe care îl pui la rece 30 de minute.
Pentru umplutură, cureţi ceapa, usturoiul şi toci mărunt. Încingi ulei într- o tigaie şi căleşti 2-3 minute. Ai grijă să nu se ardă usturoiul, deoarece umplutura va deveni amară. Adaugi spanacul scurs, untul, sarea, piperul şi amesteci ingredientele la foc mic, cam 3 minute.
Scoţi coca de la rece, întinzi aluatul într-o tavă rotundă, îmbraci şi pereţii până la jumătate, înţepi cu furculiţa şi îl coci în cuptorul preîncălzit 10 minute. Apoi îl scoţi şi-l laşi la răcit puţin.
Torni compoziţia de spanac peste aluat, spargi ouăle deasupra umpluturii şi razi caşcaval. Introduci din nou în cuptorul preîncălzit pentru 20-25 de minute. Serveşti tarta rece sau caldă.