Tochitură moldovenească cu mămăligă de cartofi

26 martie 2020   Rețete

Cine poate rezista unei tochituri moldoveneşti: carne rumenită, mămăligă aromată, brânză şi ouă ochiuri. Iată cum prepari acest fel tradiţional, bun de te lingi pe degete. Află ingredientul care îi dă un plus de savoare!

Ingrediente

  • 500 g carne porc (pulpă, fleică sau spată)
  • 2 cârnaţi groşi, semiafumaţi
  • 200 g ficat porc
  • 1 rinichi porc (optional)
  • 50  ulei sau untură
  • 300 g telemea oi
  • 250 g smântână fermentată grasă
  • 4 ouă
  • sare, piper
  • 1 căpăţână usturoi

Pentru mămăliga de cartofi

  • 1 kg cartofi
  • 300 g mălai
  • sare, după gust

Secţionezi rinichiul pe lung, îl cureţi de grăsimea alba din interior, apoi îl laşi în apă rece 1 oră. Speli ficatul şi îl ţii în apă rece o oră.

Speli carnea de porc, o tai cuburi şi o rumeneşti la foc mediu, în ulei sau untură, însă untura îi va da un plus de savoare. Torni o ceaşcă de apă şi fierbi sub capac 10 minute, până ce scade lichidul. Adaugi rinichiul şi ficatul tăiate cubuleţe şi le prăjeşti împreună cu carnea încă 10 minute, iar dacă e nevoie mai adaugi apă. Pui cârnaţii tăiaţi felii, condimentezi cu sare şi piper şi adaugi şi usturoiul zdrobit. Mai laşi pe foc 10 minute să se întrepătrundă aromele.

Pentru mămăligă, cureţi cartofii, îi speli, îi tai cuburi şi îi fierbi în apă cu sare, ca pentru piure. Scurgi o parte din apă, pasezi cartofii cu restul de apă în care au fiert, iar în acest piure subţire începi să adaugi mălaiul, amestecând constant cu un tel pară, până ce mămăliga se îngroaşă. O mai ferbi la foc mic 10-15 minute, amestecând ocazional în ea.

Serveşti tochitura cu mămăligă fierbinte, ouă ochiuri, telemea de oaie şi smântână.

FOTO: Shutterstock

Mai multe