Tort Genoise cu fructe de pădure
Dacă ai o ocazie ce trebuie sărbătorită şi nu mai ai idei pentru deserturi fine şi speciale, iată o reţetă rafinată care să te scoată din încurcătură. Tortul Genoise cu fructe de pădure este tot ce ai nevoie pentru zilele importante din viaţa ta. Savurează-l alături de cei dragi.
Ingrediente Tort Genoise cu fructe de pădure:
Pentru blat:
- 8 ouă potrivite
- 250 de grame de zahăr pudră
- 50 de grame de unt
- 250 de grame de făină
Pentru umplutură:
- Fructe de pădure mixte: zmeură, coacăze roşii, fragi, afine şi altele
- 500 de ml de smântână pentru frişcă
- Zahăr pudră
- 2 linguriţe de zahăr vanilat
Mod de preparare Tort Genoise cu fructe de pădure:
Pentru început, se aprinde cuptorul la 180 de grade Celsius şi se ung două tăvi rotunde de tort cu unt şi se presară cu făină.
Zahărul şi ouăle se pun într-un castron rezistent la temperatură, iar castronul se pune peste o oală plină cu apă fierbinte. Apoi, se amestecă bine cu o spatulă sau cu mixerul până se dublează volumul. Se ia castronul de pe oală şi se mai amestecă 10 minute. Compoziţia trebuie să curgă panglici de pe tel.
Untul se topeşte încet până devine auriu şi se pune treptat în amestecul cu ou şi zahăr. Se amestecă cu mixerul bine de tot să fie o compoziţie spumoasă. După aceea, făina se cerne şi se toarnă în ploaie, treptat, peste compoziţie. Nu se mixează când se adaugă făină.
Compoziţia se împarte în două părţi egale şi se pune la cuptor timp de 25 de minute maximum sau până când trece testul cu scobitoarea. Se scot şi se lasă la răcit mai întâi în tăvi, apoi pe un grătar.
Smântâna pentru frişcă se bate bine cu zahărul vanilat până devine o frişcă cremoasă şi spumoasă. Apoi, când blaturile s-au răcit, se taie fiecare blat în două, astfel vor rezulta 4 blaturi egale.
Asamblarea se face direct pe platou. Se pune primul blat, apoi se întinde un strat de frişcă, unul de fructe de pădure, apoi alt strat de frişcă şi tot aşa până se epuizează toate blaturile. Ultimul blat se acoperă cu frişcă şi cu fructe de pădure. La final se pudrează cu puţin zahăr pudră şi se bagă la frigider pentru câteva ore. Este delicios, poftă bună!