Tort tradiţional franţuzesc. Reţeta preferată a regilor

11 mai 2015   Rețete

Tortul tradiţional franţuzesc se serveşte de regulă la început de an şi reprezintă sărbătorirea sosirii regilor magi la pruncul Iisus la catolici. Este o reţetă veche, foarte uşor de preparat şi excelentă pentru un tort bun, fin şi delicios.

Ingrediente Tort tradiţional franţuzesc. Reţeta preferată a regilor:

  • 2 rulouri de foietaj cumpărate sau făcute în casă

Pentru crema de migdale:

  • 3 ouă
  • 125 g pudră de migdale
  • 125 g de zahăr
  • 125 g de unt la temperatura camerei
  • 2 picături de esenţă de migdale amare sau de lichior Amaretto
  • 2 linguri de apă de flori de portocale

Pentru decorare:

  • 1 gălbenuş
  • 1 lingură de lapte
  • 1 figurină în formă de coroană

Mod de preparare Tort tradiţional franţuzesc. Reţeta preferată a regilor:

Invitatul care va găsi figurina în bucăţica lui de tort va fi considerat rege, i se va pune o coroană simbolică pe cap şi toţi vor striga “Trăiască Regele!”, aşa spune tradiţia catolicilor. Iată, deci, reţeta pe care să o prepari când vrei.

Se freacă untul cu ajutorul unei furculiţe până ce se obţine o cremă densă. Apoi, se adaugă pe rând pudra de migdale, zahărul şi se amestecă bine să se omogenizeze perfect. Se adaugă şi ouăle şi se amestecă uşor, apoi se pun esenţa de migdale amare şi apa de flori de portocale.

Se amestecă cu telul bine, se obţine crema de migdale, care se lasă la răcit pentru a se întinde bine la final. Cuptorul se preîncălzeşte la 200 de grade. Apoi se amestecă gălbenuşul cu laptele. Apoi, se pune hârtie pergament pe o placă de cuptor antiadezivă şi se aşază primul rulou de foietaj.

Marginile se ung şi ele cu amestecul de gălbenuş cu lapte şi peste primul foietaj se pune crema de migdale, fără însă să se atingă marginile unse. Peste cremă se pune cel de-al doilea foietaj, care trebuie să fie puţin mai mare decât primul. Se lipeşte bine cu degetele, ca să iasă aerul. Se face o tăietură uşoară în mijloc pentru a putea fi porţionat mai bine la sfârşit.

Marginile se crestează cu un cuţit, iar pe suprafaţa tortului se crestează  romburi sau alte desene. Se unge suprafaţa cu restul de amestec şi se bagă la frigider 30 de minute. După jumătate de oră se bagă la cuptor pentru 25 de minute, până se rumeneşte bine. Poftă bună!

Mai multe