Restaurant românesc din Paris, în topul Vogue al „localurilor momentului“

22 ianuarie 2019   Ponturi în bucătărie

Un restaurant parizian condus de doi bucătari români se numără printre „localurile momentului“, potrivit prestigioasei publicaţii online vogue.fr. Ibrik Kitchen din Paris promovează bucătăria românească reinterpretată, echipa fiind condusă de chefii Bogdan Alexandrescu şi Ovidiu Malişevschi. „Recent deschis pe strada Mulhouse din Paris, Ibrik Kitchen pune la dispoziţie preparate de origine balcanică, printre care sarmale de porc cu mămăligă cremoasă, gulaş de pui şi păstrăv cu piure de napi. O bucătărie exotică şi foarte reuşită“, notează;vogue.fr. Ovidiu Malişevschi şi Bogdan Alexandrescu  

Alte preparate care se regăsesc în meniul restaurantului sunt micii, pastrama, coastele, salata de ardei copţi, murăturile şi papanaşii.

Luca Niculescu, ambasadorul României la Paris, a comentat într-o postare pe Facebook: „Ibrik Kitchen s-a deschis în urmă cu mai puţin de două luni, dar e deja arhiplin. Proprietara, Ecaterina Paraschiv, şi cei doi chefi români, Ovidiu Malişevschi şi Bogdan Alexandrescu, au reuşit ce şi-au propus: bucătărie românească regândită, atmosfera chic, primire simplă si elegantă. I-am vizitat in aceastã searã cu ambasadorul Adrian.Cioroianu si ne-a placut foarte mult“.

Papanaşi

Bogdan Alexandrescu este cunoscut publicului ca Dexter, participant la prima ediţie a show-ului „Masterchef“ (România), în timp ce Ovidiu Malişevschi a concurat în emisiunea „Chefi la cuţite“.

FOTO: Arhivă personală/Facebook

Mai multe