Pui marocan cu măsline kalamata şi verzi

28 iulie 2020   Rețete

Măslinele verzi sunt întotdeauna asociate cu două reţete de cocktailuri veritabile: Martini clasic şi Dirty Martini sau, în traducere, „Martini murdar“. Diferenţa dintre cele două băuturi constă, de fapt, în măsline: dacă reţeta clasică include gin sec, vermut sec şi măsline ca garnitură, rezultând o culoare limpede, odată ce ai adăugat şi suc de măsline, deja ai obţinut Dirty Martini, o băutură al cărei aspect este aşa cum îi spune şi denumirea: tulbure, murdar. Nu în ultimul rând, gustul uşor sărat al măslinelor se completează perfect cu aceste cocktailuri amărui, conferindu-le o aromă unică.

Ingrediente

  • 2 cepe medii
  • 1 ardei gras galben, mare
  • 1 ardei iute
  • ½ lămâie
  • 80 g măsline kalamata fără sâmburi
  • 80 g măsline verzi fără sâmburi
  • 1 pui
  • 500 ml supă de pui
  • 2 linguri ulei de măsline

Pentru marinată

  • 50 ml ulei de măsline
  • 4 căţei de usturoi, pisaţi
  • 1 lingură zeamă de lămâie
  • 1 lingură coriandru măcinat
  • 1 lingură zeamă de portocală
  • 1 lingură scorţişoară pudră
  • 1 lingură turmeric pudră
  • 1 linguriţă miere
  • 1 linguriţă chilli pudră, opţional
  • sare
  • piper
  • 1 linguriţă ghimbir ras
  • 1 linguriţă chimion pudră
  • verdeaţă, pentru decor

Mod de preparare 

Porţionezi carcasa de pui în pulpe superioare, pulpe inferioare, spate şi piept. Într-un bol mai mare, pui toate ingredientele pentru marinată, apoi adaugi bucăţile de pui. Le amesteci şi le dai deoparte la frigider timp de 30 de minute. Într-o cratiţă cu capac, încingi uleiul de măsline, apoi căleşti cepele tocate. Adaugi bucăţile de pui, ardeiul gras şi ardeiul iute tăiate julien, torni supa de pui şi asezonezi cu sare şi piper după gust. Laşi să fiarbă, sub capac, la foc potrivit timp de o oră, până ce carnea s-a frăgezit. Ulterior, adaugi măslinele kalamata şi pe cele verzi şi lămâia tăiată felii. Mai laşi să fiarbă la foc domol încă 15 minute, fără capac. Serveşti preparatul cald, lângă o garnitură de cuşcuş şi îl decorezi cu verdeaţa preferată.

Poftă bună! 

FOTO Shutterstock.com 

Încearcă şi reţeta de File de şalău în stil marocan.

File de şalău în stil marocan

Mai multe