Top 5 reţete de supe cremă. Prânzul ideal fără prea mult efort

6 iunie 2019   Rețete

Supa cremă este cu siguranţă prânzul ideal oriunde te-ai afla. Fie că o consumi rece sau caldă, supa crema este un preparat sănătos şi delicios. Servită cu crutoane şi un strop de smântână, supa cremă poate fi făcută din orice legume, din pui sau chiar din brânză.

Supă cremă de pui

Ingrediente pentru supă cremă de pui: 

2 ½ căni supă de pui 1 ½ căni lapte ¾ cană făină 1 linguriţă sare ½ linguriţă piper măcinat 1 căţel usturoi, mărunţit 1 linguriţă verdeaţă tocată, pentru decor/ patrunjel ½ cană cubuleţe de carne de pui, opţional ¼ linguriţă amestec de condimente (turmeric, fenicul, anason), opţional

Mod de preparare pentru supă cremă de pui: 

Combini supa de pui cu jumătate de cană de lapte într-o crăticioară, pe care o pui pe aragaz, la foc mic.

Între timp, într-un castron, amesteci făina, sarea, piperul şi usturoiul cu restul de lapte până obţii o cremă omogenă şi consistentă, pe care o torni în crăticioara de pe foc.

Citeşte şi: supă cremă de varză

Citeşte şi: supă cremă de varză

Continui să mixezi 5-10 minute, până când amestecul se îngroaşă, fără să se formeze cocoloaşe. Este foarte important să păstrezi flacăra aragazului cât mai mică, pentru a obţine o consistenţă fină. Decorezi supa-cremă cu verdeaţă tocată.

După preferinţe, poţi servi supa-cremă cu bucăţi de carne în ea sau ca atare. În funcţie de gust, îi poţi adăuga şi alte condimente precum turmeric, fenicul sau anason.

Supă cremă de mazăre

Ingrediente pentru supă cremă de mazăre:

4 linguri unt


2 fire praz, tocat


1 linguriţă sare


1 linguriţă piper


2 căţei usturoi, pisaţi


4 căni supă de pui


500 g mazăre


1 cană smântână


1 cană linte

Mod de preparare supă cremă de mazăre: 

Pune o oală adâncă la flacără medie. Adaugă untul, iar când acesta s-a topit pune prazul tocat. asezonează cu sare şi piper. Sotează prazul până capătă o culoare gălbuie şi se mai înmoaie.

Adaugă usturoiul, lasă-l timp de un minut, apoi varsă supa de pui.

Citeşte şi: Supă cremă de ciuperci cu iaurt. Uşoară şi gustoasă

Citeşte şi: Supă cremă de ciuperci cu iaurt. Uşoară şi gustoasă

Când fierbe apa, adaugă mazărea. Lasă să bolborosească la flacără medie cam 5 minute sau până când se înmoaie mazărea. Pune şi lintea fiartă în prealabil şi mai lasă să clocotească un minut. Dă la o parte supa de pe foc şi vars-o într-un blender (dar poţi folosi şi blenderul de mână, cel care pasează). Pasează până obţii consistenţa unui piure.

Pune iar supa pe foc, adaugă smântâna şi amestecă până se încorporează. Serveşti cu crutoane.

Supă cremă de broccoli cu ciuperci

De ce ai nevoie pentru supă-cremă de broccoli cu ciuperci:

500 g broccoli

200 g iaurt grecesc

3 căţei de usturoi

1 lămâie

1 linguriţă fulgi de ardei iute

sare

piper

1 lingură ulei

200 g ciuperci

2 linguri parmezan ras

pătrunjel

Cum se prepară supă-cremă de broccoli cu ciuperci:

Rupi broccoli bucheţele, pe care le speli sub un jet de apă rece. Le fierbi în apă cu sare 4-5 minute. Le scurgi, dar păstrezi aproximativ 300 ml din supa în care au fiert. Pui broccoli în blender, torni supa păstrată, iaurtul grecesc, 2 căţei de usturoi tocat, 2 linguri zeamă de lămâie, ½ linguriţă fulgi de ardei iute, sare şi piper, după gust.

Citeşte şi: 3 supe pe care trebuie să le încerci neapărat

Citeşte şi: 3 supe pe care trebuie să le încerci neapărat

Pasezi până când supa capătă o consistenţă cremoasă.

Încingi uleiul în tigaie şi sotezi ciupercile feliate. Adaugi căţelul de usturoi rămas pisat, 2 linguri zeamă de lămâie şi restul de fulgi de ardei iute. Laşi până când scade zeama lăsată de ciuperci şi asezonezi cu sare şi piper, după gust. Serveşti supa cu ciupercile sotate.

Supă cremă de cartofi

De ce ai nevoie ca să faci supă-cremă de cartofi:

800 g piure de cartofi


1 l supă de zarzavat


sare


piper


Pentru ornat:


frunze de ceapă verde


felii de avocado

Cum prepari supă-cremă de cartofi:

Pui pe foc piureul de cartofi, torni supa şi amesteci bine. Ţii până când se îngroaşă. Asezonezi cu sare şi piper, după gust. O serveşti ornată cu frunze de ceapă verde şi cu felii de avocado.

Supă cremă de roşii cu crutoane

De ce ai nevoie ca să faci supă-cremă de roşii cu crutoane:

1 lingură ulei

1 ceapă, tocată

3 căţei de usturoi, tocaţi

1/4 linguriţă fulgi de ardei

1 foaie de dafin

2  conserve (785-800 g) roşii în bulion

1/2 cană smântână

1 lingură zahăr brun

1 cană supă de legume

1 lingură pătrunjel verde tocat, pentru ornat

Pentru crutoane cu brânză

1 lingură ulei

4 felii de pâine

2 linguri unt la temperatura camerei

110 g brânză

Cum prepari supă-cremă de roşii cu crutoane:

Încălzeşti ulei într-o tigaie-grătar la foc mediu-mare. Întinzi 1/2 lingură unt pe o parte a fiecărei felii de pâine. Întorci feliile şi pui pe ele 2 felii de brânză şi pui celelalte 2 felii de pâine deasupra, cu partea unsă cu unt în sus.

Pui sandviciul în tigaia-grătar şi îl ţii până  când pâinea devine aurie, iar brânza s-a topit, circa 2-3 minute pe fiecare parte. Laşi să se răcească 1 minut şi tai în cuburi de 2-3 cm.

Încălzeşti ulei într-o oală la foc mediu.

Adaugi ceapa, usturoiul, fulgii de ardei şi foaia de dafin şi căleşti, amestecând frecvent, până când ceapa devine transparentă, circa 3-5 minute. Adaugi roşiile şi le zdrobeşti cu pasatorul de cartofi, apoi adaugi smântâna şi zahărul brun. Laşi să dea un clocot, apoi reduci focul şi fierbi până se îngroaşă uşor, circa 8-10 minute.

Arunci foaia de dafin. Pasezi cu blenderul. Torni supa de legume şi ţii până se încălzeşte, circa 2 minute; asezonezi cu sare şi piper, după gust. Serveşti imediat cu crutoane, ornată cu pătrunjel.

Mai multe