Cheesecake fără coacere cu lavandă și afine

Un cheesecake fără coacere cu lavandă și afine este aromat și perfect pentru vară.

cheesecak cu lavanda jpg

Ingrediente

Pentru blat

200 g biscuiți digestivi

100 g unt topit

Pentru crema de brânză

300 g cremă de brânză

150 ml smântână pentru frișcă

80 g zahăr pudră

1 linguriță extract de vanilie

7 g gelatină

40 ml apă

Pentru crema de lavandă

200 g cremă de brânză

100 ml smântână pentru frișcă

50 g zahăr pudră

1 linguriță flori de lavandă, uscate

100 g afine

5 g gelatină

30 ml apă

Mod de preparare

Zdrobești biscuiții fin și îi amesteci cu untul topit. Așezi compoziția într-o formă și presezi bine, astfel încât să obții un blat compact și uniform. Dai blatul la frigider cât timp pregătești cremele.

Pentru crema de brânză, hidratezi gelatina în apă, o lași câteva minute, apoi o încălzești ușor, până când se dizolvă.

Mixezi crema de brânză cu zahărul și cu vanilia. Adaugi smântâna pentru frișcă și mixezi până devine fină și aerată. Torni gelatina și amesteci bine. Torni crema peste blat și nivelezi. Dai la rece 30-40 de minute, până când se întărește ușor.

Pentru crema cu lavandă, încălzești smântâna și adaugi lavanda, apoi o lași câteva minute la infuzat și o strecori. Pasezi afinele, până obții un piure fin. Hidratezi gelatina și o dizolvi ușor.

Mixezi crema de brânză cu zahărul, adaugi smântâna aromată cu lavandă și piureul de fructe. Torni gelatina și amesteci până obții o cremă mov-deschis, fină. Torni ușor crema mov peste cea albă deja întărită. Nivelezi și dai cheesecake-ul la frigider cel puțin 4 ore.