Cum te pregătești pentru a găti cele mai delicioase preparate pentru Paști
Mai avem puțin și trebuie să ne gândim ce pregătim pentru masa de Paști. Fie că mergi pe mâna tradiției sau alegi o opțiune mai prietenoasă cu dieta ta, trebuie să te pregătești din timp.
Asta înseamnă că trebuie să cauți rețetele pe care vrei să le încerci, să îți faci o listă de cumpărături și să te apuci de treabă. Dacă te pregătești din timp vei putea să te bucuri de magia sărbătorilor pascale alături de familie fără a resimți stresul asociat statului prea mult timp în bucătărie. Iată ce trebuie să faci!
Masa de Paște trebuie planificată din vreme
Du-te la cumpărături frecvent
Ai destulă făină pentru cozonaci, lapte și ouă pentru a găti toate preparatele? Condimente pentru carnea de miel și ficatul pentru drob? Cel mai probabil va trebui să cumperi mai mult decât de obicei, în special dacă ai mai mulți invitați la masa de Paști. Iar ca să nu cheltui prea mulți bani este indicat să mergi mai des la cumpărături și să vânezi ofertele speciale. Spre exemplu, poți să optezi pentru oferte delicioase de la Profi. Avantajul magazinului este că are întotdeauna fructe și legume proaspete, ceea ce înseamnă că nu mai trebuie să mergi la piață.
Refă-ți stocul de ouă
De Paști nu ai niciodată prea multe ouă. Pe lângă faptul că majoritatea preparatelor sunt pe bază de ouă, mai trebuie să și înroșești câteva. Ouă roșii este indicat să ai pe masă cel puțin câte unul pentru fiecare invitat, pentru a ciocni înaintea mesei. Prin urmare, ar trebui să ai măcar două cofraje mari de ouă în frigider. Le poți cumpăra pe rând, sau toate odată, dacă găsești o ofertă. Totuși, ține cont de faptul că ouăle proaspete pot fi ținute în frigider maxim o lună.
Poți înlocui carnea de miel
Chiar dacă carnea de miel este opțiunea tradițională pentru masa de Paști, nu este obligatoriu să o mănânci și tu. Poți să o înlocuiești cu carne de ied, care este lipsită de mirosul specific mielului dau cu carne de curcan, care este mai ușoară. Drobul poate fi făcut din ficat de pui sau ficat de porc, în funcție de preferințele tale. Iar o ciorbă de văcuță plină de verdețuri va fi la fel de gustoasă ca cea de miel. Astfel, dacă nu îți place acest tip de carne poți să ăl înlocuiești cu orice. Contează doar să menții spiritul acestei sărbători.
Include opțiuni sănătoase
Este ușor să uiți de dietă atunci când ești înconjurată de delicatesele specifice acestei sărbători. Evident, nu este indicat să nu guști din nimic pentru că ești la dietă. Dar poți să pui pe masă salate și legume proaspete pentru a reduce aportul de calorii. Ba mai mult, încearcă să introduci în meniul de Paști alimente care te fac mai fericit, precum cereale, ciocolată neagră și turmericul. Astfel, îți vei putea menține dieta, mânca din toate preparatele specifice acestei sărbători și vei avea mai multă energie.
Testează rețetele noi
Dacă nu ești o bucătăreasă experimentată și nu ai lucrat pe lângă un chef, atunci cel mai probabil ai nevoie de puțin exercițiu. În special atunci când vrei să introduci rețete noi în meniu. Ți se pare că o pască cu smântână s-ar mânca mai bine dar nu ai încercat niciodată să faci una? Ei bine, ar trebui să încerci rețeta din timp. Același lucru ar trebui să îl ai în vedere și atunci când încerci condimente noi sau pregătești pentru prima dată un anume tip de carne, cum este mielul, spre exemplu. Astfel, nu vei avea surprize neplăcute la masa de Paști, că vreunul din preparate nu a ieșit așa cum trebuia.
Masa de Paști trebuie să aducă după sine bucurie. Sărbătorim învierea Domnului alături de familie. Iar această întâlnire este întotdeauna prețioasă. Ceea ce înseamnă că nu trebuie să te
stresezi în această zi minunată. Iar pentru a evita orice neplăcere este indicat să te pregătești din timp. Astfel, nu vei avea niciun motiv să îți faci griji că ceva nu este perfect.