Pizza cu pâine, reţetă simplă pentru acasă
28 martie 2019
Rețete
Vrei să faci pizza, dar nu ai timp pentru aluat? Iată un truc care-ţi scuteşte mult din timp. Poţi face această reţetă oricând eşti în impas, ori vrei ceva rapid, delicios şi simplu.
- Porții: 2
- Timp total: 20 min
- Pregătire: 10 min
- Gătire: 10 min
- Categorie: fel principal
Ingrediente
1 pâine baghetă, tăiată în două pe lungime
1/2 - 1 cană sos de paste la borcan
60 g salam, tăiat felii subţiri
Vezi și:
1 cană spanac
2/3 cană brânză rasă
110 g mozzarella rasă
55 g parmezan ras
Mod de preparare
Încălzeşti cuptorul la 200° C.
Pui pâinea într-o tavă, cu partea tăiată în sus şi torni cu lingura sosul deasupra.
Aşezi salamul pe jumătate de pâine, iar spanacul pe cealaltă jumătate.
Adaugi pe ambele jumătăţi brânză şi presari mozzarella şi parmezan. Dai la cuptor până când brânzeturile s-au topit, 5-7 minute. Tai în bucăţi.