Budincă de ciocolată cu sirop de caramel

budinca de ciocolata cu sirop de caramel jpeg

Un desert absolut delicios pe care-l puteţi servi prietenilor voştri. Şi cei mai mofturoşi vor fi impresionaţi de gustul plăcut al ciocolatei în combinaţie cu siropul de caramel.

Ingrediente:

7-8 linguri de unt o jumătate de cană de zahăr 300 de grame de ciocolată neagră mărunţită 2 ouă+ 2 gălbenuşuri de ou separate un sfert de cană de făină o jumătate de linguriţă de sare sirop de caramel(reţeta o găsiţi mai jos) frişcă

Mod de preparare:

Pentru sirop:

Aveţi nevoie de o cană de zahăr, 6 linguri de unt, o jumătate de linguriţă de sare, o jumătate de linguriţă de esenţă de vanilie, o jumătate de cană de frişcă.

Topiţi zahărul pe foc timp de 3 min. Adăugaţi untul, sarea şi esenţa de vanilie. Lăsaţi recipientul pe foc până devine foarte fierbinte şi face bule. La sfârşit adăugaţi frişca, mai lăsaţi 2-3 minute, luaţi crăticioara de pe foc şi lăsaţi siropul la răcit.

Pentru budincă:

Preîncălziţi cuptorul la 220 de grade Celsius. Tapetaţi o tavă înaltă, rotundă, cu unt şi cu zahăr. Amestecaţi într-un bol untul şi ciocolata şi lăsaţi-le în cuptorul cu microunde 1 min. Amestecaţi bine apoi.

Într-un bol separat, amestecaţi zahărul, ouăle, cele 2 gălbenuşuri, făina şi sarea. Adăugaţi compoziţia cu ciocolata şi amestecaţi bine. Turnaţi compoziţia în tava rotundă şi lăsaţi-o 15 minute la rece. Se lasă apoi la cuptor 30 de minute până când budinca devine moale. Se va servi cu sirop de caramel şi frişcă.

Sursa: marthastewart.com