Află beneficiile MINUNE ale dietei ketogenice

peste somon cartofi rozmarin dieta alimente shutterstock 3373477 jpeg

Unul din cinci români este supraponderal, însă doar 10% dintre cei cu probleme de greutate merg la un consult medical sau de specialitate. Tot mai mulţi dintre aceştia încearcă diete descoperite pe Internet, menite să aibă ca efect pierderea în greutate, dar care se dovedesc de multe ori, a avea rezultate contrare şi sunt dăunătoare organismului.

Specialiştii recomandă adoptarea unor diete individualizate, menite să întrunească toate caracteristicile unei alimentaţii corecte şi sănătoase, care să se adapteze gusturilor şi preferinţelor fiecărei persoane.

„O dietă nu trebuie percepută ca un program de 2-3 luni în care te abţii de la anumite alimente pentru a pierde în greutate pentru că atunci ea nu va avea niciun efect sau va avea un efect pentru o scurtă perioadă de timp. O dietă corectă trebuie să aibă un plan de alimentaţie sănătos, care contribuie la îmbunătăţirea imunităţii şi a stării de bine a fiecărei persoane şi, în timp, ea trebuie să se transforme într-un stil de viaţă. Mai mult decât atât, o astfel de dietă ne poate sabota dacă includem alimente la care avem diferite intoleranţe pe care nu le cunoaştem încă. Percepută în acest mod, beneficiile nu vor întârzia să apară: pacienţii vor pierde sau vor câştiga în greutate, în funcţie de ceea ce-şi doresc, vor fi mai sănătoşi şi mai energici, şi nu în ultimul rând, vor reduce şansele de a dezvolta anumite boli”,declară specialiştii din cadrul Clinicii de Medicină Integrativă Global Wellness System.

continuarea pe clicksanatate.ro

continuarea pe clicksanatate.ro